Muzee Galați

Muzee Galați

*”Muzeul de științe ale naturii”: Planetariul are diametrul cupolei de 7 metri, aici putând fi vizionate diferite proiectii (“Sistemul Solar”, “Giganții Sistemului Solar”, “Nebuloase și Roiuri stelare”), astfel încât publicul vizitator să poată călători imaginar în toate colțurile Universului; de asemenea, în cadrul planetariului se desfășoară și foarte multe programe educaționale, bune exemple fiind Astroclubul “Călin Popovici”, dar și Programul Educațional “Să cunoaștem Soarele”, adresat elevilor claselor V-XII. Acvariu are ca tematicã ihtiofauna rarã și foarte rarã din bazinul hidrologic al Dunãrii, fauna Mãrii Mediterane și pesti exotici (pirania). Grădina Botanică domină malul stâng al Dunării, ocupând o suprafață de 18 ha.

*”Muzeul de Istorie Galați” a fost inaugurat la 24 ianuarie 1939, cu ocazia celei de-a 80-a aniversare a Unirii Principatelor Române, în casa care a aparținut familiei Cuza și unde Alexandru Ioan Cuza a trăit în perioada-n care a fost pârcălabul Galațiului. Activitatea științifică a muzelui a reînceput în 1951-1952, când a demarat organizarea știintifică a colecțiilor. În 1956, obiectele din colectii au fost separate; astfel o parte dintre ele au format colectiile Muzeului de Știinte ale Naturii, iar o alta, colectiile Muzeului de Artă. Treptat, colecția Muzeului de Istorie s-a mărit prin noi achiziții și cercetări arheologice realizate în partea sudică a Moldovei, în principal la castrul roman de la Tirighina-Barboși, ajungând acum la un patrimoniu de peste 50.000 de exponate, unele fiind de o importanță excepțională.

*”Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza” e construită pe locul fostei case a pârcălabului de Galați , de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României (1859 – 1866). Cuprinde o expoziție permanentă dedicată domnitorului, întrunind și calitatea de reconstituire a ambientului gălățean de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea.

*”Muzeul de artă vizuală” este primul muzeu de artă contemporană românească din țară . A fost inaugurat în anul 1967 și a fost conceput structural să prezinte cele mai noi tendințe ale fenomenului plastic în devenire, destinație pe care și-o păstrează și la acest început de mileniu. Aproximativ 400 de lucrări existente în sălile de expunere și-n aer liber, în parcul muzeului, constituie o selecție dintrun patrimoniu mult mai amplu, completat adesea cu un patrimoniu virtual, din atelierele artiștilor contemporani. Patrimoniul muzeului cuprinde creații de artă românească din a doua jumătate a secolului XIX și din secolul XX reprezentanți ai avangardei românești și lucrări ale artiștilor care formează o punte de legatură între prima și a doua jumătate a secolului.

Biserici și mănăstiri Galați

*Biserica fortificată “”Sfânta Precista”” este construcția cea mai veche din Galați, fiind sfințită ca lăcaș de cult în septembrie 1647, în timpul domnitorului Vasile Lupu. Biserica a fost închinată Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos. La ridicarea bisericii au fost folosite materialele existente la fața locului: piatră de la Barboși, lemnul din pădurile de pe platforma Covurluiului, cărămidă și var, nisip de pe plajele Dunării etc. Arhitectura bisericii este românească și prezintă unele elemente specifice: turnul-clopotniță este prevăzut cu metereze, putând fi folosit pentru observarea Văii Dunarii, iar in caz de nevoie devenea fortificație de apărare. Turnul, format din două niveluri, este prevazut cu o camera pentru ascunderea valorilor, cu două metereze și o ușă de acces, probabil, spre un balcon. Al doilea nivel era prevăzut cu ferestre și metereze. Un alt element de apărare la “Precista” este podul întărit, alcătuit din două parți, una deasupra naosului și a doua deasupra altarului. Podul este prevăzut cu 28 de metereze. În zidărie, printre rândurile de cărămidă, este folosită piatra, tehnica nefolosită la alte biserici moldovenești ridicate în aceeași perioadă. Biserica ,,Precista” a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsă in 1711 de către otomani, distrusă în războaiele ruso-otomano-austriece din 1735-1739 și 1769-1774. În 1821, otomanii distrug și jefuiesc iar locașul. Biserica a fost refăcută și restaurată în 1829 și-n 1859. S-a făcut o restaurare și între anii 1953-1957 după care, biserica a fost transformată în muzeu. În perioada 1991-1994, biserica ,,Precista” a fost restaurată iar și a fost redată cultului ortodox. Se spune ca există un tunel secret pe sub Dunăre de la biserică până pe malul celălalt al fluviului pentru a putea ascunde bunurile și a scăpa de atacurile vrăjmașilor.

*”Biserica Romano-Catolică” : monumentul din strada Domnească nr. 86 este construit în anul 1844 și extins în anul 1873. Printre obiectele de valoare artistică amintim: Altarul Mare, executat din marmură colorată, tabloul “Sfântul Ioan Botezatorul predicând”, Statuia Inimii Preasfinte a Domnului Iisus Hristos, Statuile Pieta si Sfântul Francisc de Assisi. Biserica a fost consolidată și renovată în starea actuală între anii 1985-1988.

*”Biserica Greacă” : La data de 6 august 1866 se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul “Schimbarea la Față” a cărei sfiintire se face la 17 septembrie 1872 de către episcopul Melchisedec alături de Arhimandritul Eughenie Xiropotamo. În pronaos se află placa de marmură cu numele fondatorilor precum și două plăci de marmură cu numele ctitorilor și a marilor ctitori. Biserica e în formă de cruce înscrisă cu turlă și are pe latura vestică două clopotnițe. Pictura a fost relizată de către pictorul Papadopoulos din Adrianopol. Pe catapeteasmă sunt icoane mari reprezentând pe Sf. Fecioara Maria cu Pruncul, Învierea Domnului, Sf. Gherasim, Sf. Sofia, Sf. Grigorie și Sf. Vasile cel Mare. Ferestrele bisericii conțin 8 vitralii cu apostoli și sfinți: Petru, Andrei, Marcu, Toma, Bartolomeu și Luca pe latura nordică și Pavel, Simion, Ioan, Iacob, Filip pe latura sudică.

*”Biserica Mavromol” („Stânca neagră” in greacă) a fostei mănăstiri Mavromol poartă hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost construită în 1669 de Gheorghe Duca și refăcută de fiul său între 1700-1703. Păstrează picturi murale interioare valoaroase refăcute între 1973-1975. În chiliile acestei biserici au funcționat primele scoli din Galați înființate-n 1765 (cu predare în limba greacă) și 1803 (cu predare in limba română). Biserica are o splendidă icoană de lemn sculptat “Maica Domnului”, și o valoroasa catapeteasmă adusa de la biserica Mănăstirii Sf. Sava din București.

*”Biserica Vovidenia”: Monument istoric și de arhitectură ridicat în anul 1790, pe locul unde mai fusese o biserică. A fost arsă și distrusă complet în anul 1821, restaurarea încheindu-se în anul 1851. Deasupra naosului se ridică o cupolă susținută de arce dispuse în cruce, în stilul moldovenesc tradițional. Acoperișul turlei, ridicată pe naos, este în formă de clopot și o altă turlă, mai mică, este ridicată deasupra altarului. Turla clopotniței de pe pridvor este o adăugire din 1901. Aici se află mormântul Smarandei Cuza, mama domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Corzah Group Service Auto Galati
Cele mai bune preturi la Pachete promotionale in 2021
Rezervați acum serviciul de reparații auto la Corzah Auto Group Service Galati
 Tel 0757035645
https://g.page/corzahauto?share

#diagnozaautogalati, #geometrierotigalati,

#servicegalati

http://corzahservice.ro

*”Biserica Sf. Spiridon” a fost ridicată în anul 1817 pe un plan triconic cu patru contraforți. Are trei turle, una mai mică, celelalte două egale, baza turlei de pe naos se sprijină pe arce dispuse în cruce. Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt catapeteasma și icoanele. Pictura originală nu se mai pastrează.